Home » Evolutie » 3 tehnici pentru a face ceva cu lipsa de concentrare şi a lucra mai cu spor

Te trezeşti dimineaţa, deschizi ochii şi fără voia ta încep provocările!?

1. Solicitări din toată părţiile, de la cei dragi, părinţii, persoana iubită, de la cei cu care lucrezi sau cei pe care îi întâlneşti pentru prima oară.

2. Şeful tău este tot cu gura pe tine să termini mai repede ceea ce ai de făcut sau chiar VOCEA TA interioară, care îţi spune că ai atâtea de făcut şi eşti in criză de timp.

3. Fiecare om are viteza şi ritmul lui de execuţie în  tot ceea ce face.

Cea mai mare provocare: pe lângă atâtea solicitări venite din jur mai apar şi o mulţime de distrageri (internet, jocuri, televizor, facebook…),

Recunosc, uneori îmi stau în cale.

Toate duc la multitasking fără prea multe beneficii pe termen mediu şi lung.

4. Ai o listă imensă de dorinţe, doar trăim în era opţiunilor  şi doar 24 de ore pentru toate. Sunt atât de multe încât îţi este greu să alegi, motiv pentru care amâni să faci PRIMUL PAS.

Ce fel de ciorbă să alegi dacă ai în frigider: ciorbă de văcuţă, ciorbă de perişoare, ciorbă de fasole cu tarhon. În cazul în care o alegi pe cea de văcuţă, te gândeşti că le vei rata pe celelalte două sau te gândeşti la toate TREI.

Am explicat motivul pentru care ne este greu să ne decidem în ACEST articolul: eşti nehotărât?

5. Te loveşti de cel mai mare inamic al tău, vocea interioară, care îţi trimite tot felul de gânduri negative…”eşti cea mai ghinionistă persoană din LUME, “ai impresia că timpul ‘zboară’ repede fără să-ţi dai seama“, “cum un coleg a spus că te mişti în reluare?

Tot ceea ce ai citit mai sus loveşte puternic în puterea ta de concentrare. Am ajuns să ne fie aproape imposibil să ne concentrăm, în medie, mai mult de 15 minute, fără să ne fie distrasă atenţia de ceea ce se întâmplă în jur.

Consecinţa: productivitate minimă, rezultate scăzute, ca apoi să apară întrebarea “DE CE…”

Ce se poate face pentru o mai bună concentrare (mai mult “focus”)?

A fost nevoie să mă educ şi să-mi dezvolt puterea de concentrare pentru a face faţă tuturor provocărilor pentru a-mi creşte productivitatea personală.

Sunt o fire calmă de fel, ţi-am povestit cum alergam pe străzi cu gândul că am ceva trecut pe listă, la ora X şi totuşi ceva s-a schimbat odată cu aceste tehnici.

<>Tehnica 1. Să fii prezent în fiecare clipă, atent la ceea ce faci. Ţine de puterea prezentului şi în câteva cuvinte înseamnă să te concentrezi pe corpul tău şi cum te simţi atunci când cobori scările. Să observi cum greutatea corpului tău se lasă pe piciorul cu care faci pasul, să fii atent la zgomotele produse de pasul tău, să vezi cum ţi se îndoaie genunchiul, să fii atent la cum te simţi în acel moment, la felul cum respiri.

Acelaşi lucru îl poţi face la duş sau oriunde te-ai afla. Căută să vezi, să auzi, să simţi, să atingi, să miroşi ceea ce se întâmplă în jurul tău.

S-ar putea să fie una din cele mai mari provocări posibile, ţinând cont că faci acest lucru automat de atâta timp, fără să mai acorzi atenţie acestor detalii inutile în aparenţă.

Flacara<>Tehnica 2. Ţine tot de prezenţă şi de atenţie. Ai nevoie de o lumânare şi de un loc liniştit. Aprinzi lumânarea şi testează să vezi cât rezişti să priveşti flacăra aceea galben-roşiatică fără să-ţi muţi privirea de la ea şi observă ce “gândeşti”.

Cât crezi că rezişti?

Prima oară la mine au fost doar câteva minute, după care mintea mea se întreba dacă chiar este folositor acest simplu exerciţiu pentru mine.

În momentul în care treci peste toate gândurile, senzaţiile de durere şi reuşeşti să te concentrezi minim 20 de minute pe flacără, eşti cu adevărat zen şi ai o putere bună asupra a ceea ce faci.

<>Tehnica 3. Iei un pahar cu apă şi cauţi să înghiţi apa respectivă din cât mai multe înghiţituri. La fel ca şi la prima tehnică caută să simţi cât mai bine ceea ce faci.

Cu cât ajungi la o cifră mai mare cu atât mai bine. Ideal peste 100 de înghiţituri.

Toate aceste 3 tehnici au ca scop creşterea treptată a puteri tale de concentrare. Mai există o tehnică de productivitate pe care o folosesc şi de care s-a tot vorbit dar o vor primi doar cei care sunt interesaţi de ea şi scriu un comentariu.

Una dintre “superputerile” pe care vrei să le dezvolţi este puterea de concentrare (focus) pe detaliu.

Sorin Mihu

Tu cât de mult reuşeşti să te concentrezi?
Mai mult de 15 minute fără să fii distras?
Ce faci în acest sens, ce altă tehnică foloseşti?

Citeste inca un articol pentru progresul tau:

22 thoughts on “3 tehnici pentru a face ceva cu lipsa de concentrare şi a lucra mai cu spor

  1. interesante tehnici, eu stiam doar de ce-a cu lumanarea, astept cu nerabdare a patra tehnica la ge0nis@yahoo.com, mersi mult

  2. Dragos says:

    Vreau si eu tehnica prin email :).

    • sorin says:

      Am trimis-o acum pe adresa cu care ai scris comentariul Dragos..spor la pus in practica si tine-ma la curent cu ce rezultate ai cu tehnica mentionata 😉

  3. Anca says:

    Buna! Am descoperit de curand blogul tau. Imi place foarte mult. Eu pana acum practicam prima tehnica, concentrandu-ma in special asupra respiratiei. As fi curioasa si in legatura cu a patra tehnica. Mersi!

  4. Ramy says:

    Foarte interesant! 🙂 Si eu sunt interesata de a patra tehnica. O pot primi va rog pe e-mail? Multumesc anticipat!

  5. Dany says:

    bune tehnicile. Personal joc sudoku, ajuta la memorie, concentrare, logica, jocuri de tipul hidden objects(obiecte ascunse) si cea mai buna metoda care da roade mereu. Mergi in zone aglomerate, sau nu numai si esti atent la toate detaliile: culoarea hainelor, panouri publicitare , masini, autobuze, copaci, cladiri, semne de circulatie , orice. De preferat sa mergi cu cineva si sa faceti un joc,, sa spuneti fiecare cate un obiect pe care il vedeti.Ajuta mult.

    p.s. Vreau si eu tehnica nr.4 daca se poate. Multumesc

    • sorin says:

      multumesc Dany pentru comentariu, a adus un plus de valoare la acest articol prin sugestiile foarte bune….referitor la jocul cu cineva la ce fel de obiect te referi,

      PS: Am reusit sa trimit tehnica promisa pe mail.

      Multumesc pentru interes

  6. Dany says:

    bune tehnicile. Personal joc sudoku, ajuta la memorie, concentrare, logica, jocuri de tipul hidden objects(obiecte ascunse) si cea mai buna metoda care da roade mereu. Mergi in zone aglomerate, sau nu numai si esti atent la toate detaliile: culoarea hainelor, panouri publicitare , masini, autobuze, copaci, cladiri, semne de circulatie , orice. De preferat sa mergi cu cineva si sa faceti un joc,, sa spuneti fiecare cate un obiect pe care il vedeti.Ajuta mult.

  7. Iuliana says:

    Vreau si eu tehnica.Multumesc frumos!

  8. Anca says:

    Hey, am citit articolele tale. Am si eu nevoie de acea tehnica! Te rog! 🙂

  9. nicu says:

    salut
    Ms mult pentru sfat….

  10. Luminita says:

    Eu folosesc prima tehnica. Mi-a placut articolul si m-ai facut curioasa cu cealalta tehnica. Te rog sa imi trimiti si mie!
    Multumesc!

Leave a Reply to Dany Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *