Home » Evolutie » 5 lecţii de viaţă învăţate dintr-o durere la genunchi

Să mergi pe două picioare este un privilegiu pe care-l ai, doar că ai uitat de el.

Poţi spune acelaşi lucru despre toate simţurile tale (văz, auz, miros, tactil, sensibilitatea corpului).

De ce spun asta?

Le considerăm importante doar în momentul în care ceva se întâmplă cu ele, atunci când scad în intensitate sau dispar.

Zilele trecute m-am trezit cu genunchiul umflat. Un drum pe care-l parcurg în două minute l-am parcurs în douăzeci. Simţeam fiecare pas făcut.

Încercam să-mi amintesc exact ce s-a întâmplat în aceea zi. Ştiam că am fost la fotbal şi am avut un contact mai puternic, dar a fost într-o altă parte a piciorului (zona inferioară).

Mi-am făcut încălzirea, o lecţie pe care am învăţat-o tot pe propria piele pentru propriul progres. Îmi aminteam că am mers pe două picioare acasă, fără să prevăd ceea ce urma.

5 lecţii învăţate din această experienţă

1. Fugim de durere ca de ciuperci otrăvite.

Fie că este vorba de durere fizică sau emoţională, este în natura umană să stea departe de ea, deşi tot acolo este potenţial de creştere.

Poţi să alegi proactiv să simţi durerea pentru a-ţi da voie să-ţi înveţi lecţiile, să-i dai voie corpului să se obişnuiască şi să treacă la următorul nivel.

Cât crezi că poţi rezista să stai cu mâna întinsă, ţinând un pahar cu apă de câteva sute de grame?

Jumătate de oră? O oră? O zi întregă?

Ce crezi că se întâmplă cu braţul tău în acest timp?

Povestea integrală o poţi citit AICI.

cunoaste-ti corpul

2. Este mai uşor să-ţi “anesteziezi” durerea cu pastile.

Este foarte uşor să iei un rând de medicamente pentru a-ţi potoli durerea. Uneori este atât de puternică încât ai face “ORICE” pe lume pentru a dispărea.

Fie că te doare o măsea sau stomacul, o pastilă este mereu o opţiune de luat în considerare.

Mă întreb ce “pastile” foloseau străbunicii noştri?

Eu prefer să folosesc foarte rar medicamente şi mai ales în asemenea cazuri.

Aşa îmi dau ocazia să-mi ascult propriul corp, să-l înţeleg mai bine şi să învăţ ce este de învăţat.

Să-i acord atenţie, să-l respect şi doar în cazul în care durerea trece peste limita suportabilităţii să apelez la intervenţia serviciului medical.

3. Importanţa primului ajutor

Îmi sunt recunoscător pentru că mi-am ascultat inspiraţia şi am trecut direct la acţiune. Am testat să văd cât de mult îmi pot mişca piciorul, dacă pot călca uşor pe el. Mi-am calculat traseul minim până acasă. Am luat în considerare să opresc la un magazin să cumpăr o varză. Ai citit bine, o varză şi să-mi fac comprese din ea.

M-am pus în pat cu piciorul într-o poziţie confortabilă şi mi-am distras atenţia cu o comedie.

Atâta timp cât eşti conştient şi îţi poţi acorda primul ajutor, este foarte important să o faci într-un mod corect.

4. “Shit happens” – enenimente neprevăzute

Oricât am vrea să avem control asupra a tot, mereu vor apărea evenimente neprevăzute.

Calci strâmb, te accidentezi, te loveşti, aluneci pe gheaţă dacă tot suntem în sezonul rece.

Se întâmplă, rămâne doar să le accepţi şi când se întâmplă să treci peste ele cu lecţiile învăţate.

“Viaţa necesită curaj şi să te laşi purtat prin necunoscut.” (Anonim)

5. Bucură-te, respiră, simte

Aşa cum spuneam la început acestea ni se par lucruri de bun simţ, doar că au devenit automatisme.

Le faci fără să-ţi dai seama şi acest lucru vine cu un mare pericol. Este greu să mai creşti/evoluezi din aceea poziţie.

Ţine de proactivitate să te disciplinezi în acest sens şi să testezi mereu lucruri noi, la limita zonei tale de confort, să fie un pic peste abilitatiile tale actuale.

“Când cele cinci simţuri şi mintea sunt liniştite şi raţiunea însăşi se odihneşte în tăcere, atunci începe Calea Supremă.”(Katha Upanishad)

Sorin Mihu
____________________________________________________________________________

Scriu un comentariu mai jos în care să spui când a fost ultima oară când ai simţit durere? Cum ai reacţionat?

Citeste inca un articol pentru progresul tau:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *