Home » Evolutie » 6 cuvinte “şmechere” după jumătate de an sau cum să te apuci de treabă

La început de an este o întreagă nebunie să-ţi stabileşti nişte obiective, să-ţi pui nişte dorinţe, să-ţi faci un plan pentru noul an.

Suntem la început  de IULIE, jumătate de an a trecut şi parcă intensitatea mesajelor să fii ATENT la obiectivele tale a scăzut, poate gândul la cele câteva zile de concediu sau alte distrageri.

Un moment cu multe semne de întrebare: acela în care îţi faci planul pentru concediu înaintea celui în care eşti preocupat de propria evoluţie.

Ţi-ai făcut planul cu ce poţi face pentru propriul progres?

Ai în vedere planul fizic, emoţional, profesional/mental, spiritual?

Ai reuşit să-l pui pe hârtie?

Chiar dacă ai nişte obiective aparent “imposibile” faci ZILNIC câte un pas în aceea direcţie?

Am ales involuţia. Nici nu am citit toate mesajele. Ştiu că sună aiurea, dar trecutul e deja istorie şi mâine e altă zi…” un mesaj primit zilele trecute de la o cititoare.

Adevărat cu trecutul şi cu mâine însă ceea ce faci ASTĂZI poate face diferenţa.

Astăzi poţi să alegi să te îndrepţi către ceea ce simţi că îţi aduce un plus de valoare.

Tot astăzi poţi să alegi să spui STOP la anumite lucruri care crezi că te trag în jos.

ASTĂZI, ASTĂZI, ASTĂZI indiferent de ziua din an.

obiceiuri noi

Au trecut 6 luni din an. Este în regulă, viaţa merge mai departe, cu tine sau fără tine, însă sigur îţi poţi lăsa amprenta pe unde treci, să răspândeşti un mesaj, să aduci un plus de valoare la cei care-ţi ies în cale, să contribui cu ceva la acest pământ.

6 cuvinte “şmechere” care încep cu “RE” după jumătate de an

  • REVIZUIEŞTE
  • REVEDERE
  • REAMINTIRE
  • REEVALUARE
  • RECONSIDERĂ
  • RECONSTRUCŢIE (Personală)

Am auzit de atâtea ori expresia “NU AM TIMP..” şi am început să evit să o mai folosesc.

Chiar dacă distragerile mereu vor fi acolo este important să vezi ceea ce ai făcut bine până acum, în aceste 6 luni şi la ce este nevoie să spui STOP.

Ai timp ACUM să treci pe o foaie de hârtie ce este important pentru tine sau arunci fugitiv o privire la aceste rânduri cu gândul la….?

Ai timp ACUM să te întrebi care este primul pas pentru fiecare rubrică scrisă în propriul plan?

Ce poţi face concret săptămâna următoare pentru a trece la treabă, cu angajament, dorinţă şi disciplină?

Eu mă opresc aici şi rămâne să continui cu ceea ce mi-am promis, tu ai libertatea să decizii pentru tine ce şi cum.

“Poţi să te plângi că tufele cu trandafiri au spini, sau poţi să te bucuri că tufele cu spini au trandafiri.” (Abraham Lincoln)

Cu prietenie,
Sorin Mihu

photo by:

Citeste inca un articol pentru progresul tau:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *