Home » Evolutie » Contează mai puţin “ce faci”. Contează mai mult “ce om devii”.

Poate unul din cele mai important şi profunde mesaje întâlnite în ultima perioadă.

L-am descoperit pe profilul personal al unui om fain, Leo, care încurajează la deschidere, flexibilitate şi o mare atenţie la “credinţele personale”.

Pe cât este mesajul de profund, pe atât de mult pot spune că a fost “IGNORAT” deşi scoate în evidenţă un aspect important în care eşti încurajat în permanenţă:

“SĂ FACI.”
“SĂ TRECI LA ACŢIUNE.”
“SĂ FACI PAS DUPĂ PAS.”
“SĂ SPUI STOP LA ANUMITE ACTIVITĂŢII.”
“SĂ GÂNDEŞTI, DOAR SE TOT SPUNE CĂ ÎNCĂ ESTE LEGAL.”
“SĂ PUI IDEILE ÎN PRACTICĂ.”
“SĂ TE EDUCI.”
“SĂ IEŞI DIN CASĂ ŞI SĂ EXPERIMENTEZI.”

……
Sunt doar o parte din recomandările modernităţii pe lângă cea de “A AVEA”.

Observi asemănarea? Pe care le-ai întâlnit recent?!

Mereu am îndemnat la acţiune (în majoritatea articolelor scrise până acum) şi voi continua cu ceea ce simt că este potrivit pentru mine, pentru tine şi evoluţia noastră colectivă.

Îmi amintesc de mine, când am descoperit pentru prima oară, că pot face ceva cu viaţa mea, că pot merge pe drumul evoluţiei personale.

ETAPA 1

Îmi doream să ies cât mai repede de pe fundul prăpastiei şi să ies la “lumină”, percepţia mea de viaţă la acel moment.

Parcă mă văd cum alergam pe stradă, mă grăbeam să îndeplinesc cât mai multe sarcini, puncte trecute pe lista zilnică de “DE FĂCUT/TO DO” (acomodarea cu o ţară străină, acest proiect cu ‘Evoluţia Perfectă’, antrenamente, întreţinere personală, socializare, experimentat fel şi fel de lucruri, studiu, vizitat locuri noi, meciurile de fotbal,…).

Erau zile când plecam dimineaţa devreme, de acasă şi ajungeam seara târziu şi în tot acest timp “FĂCEAM” mai mult sau mai puţin din ceea ce mi-am propus.

Erau zile în care tăiam absolut tot de pe listă, lucru ce-mi pompa “vanitatea”. Aceasta era uşor rănită de fiecare dată când amânam sarcinile de pe o zi pe alta sau sufeream mici eşecuri în ceea ce făceam (îmi era greu să accept eşecul ca pe componentă a procesului de învăţare).

Îmi doream “să fac” atâtea şi mă întrebam cum să reuşesc “să fac” mai mult în timpul pe care-l aveam zilnic.

Întrebam în stânga şi-n dreapta care este cea mai bună metodă prin care să devii productiv, mai eficient şi eficace în acelaşi timp.

Am primit nişte răspunsuri care mai mult m-au băgat în ceaţă. Le sunt recunoscător mentorilor pentru că m-au direcţionat către mine.

ETAPA 2

Un moment crucial a fost atunci când mi-am dat seama că-mi va fi greu să întreţin acest ritm “nebun” pentru o perioadă mai lungă de timp.

Dacă “munceşti” mai intens o perioadă, fără să-ţi încarci bateriile pe plan fizic, emoţional, mental, spiritual, corpul tău va găsi o modalitate prin care să-ţi dea nişte semnale de alarmă să reduci ritmul, de obicei sunt formă de boli, despărţiri, pierderi, dependenţe şi aici este misiunea ta, să OBSERVI din timp semnalele de avertizare.

Tot în această perioadă am învăţat despre puterea prezentului (citeşte despre carte AICI), despre cât de important este să faci pace cu trecutul tău, să ai planuri de viitor (ai scris lista cu priorităţii şi o pui în sertar) şi mai ales să iei fiecare moment în parte.

ETAPA 3

Am “revenit” un pic la viaţă. Am redus un pic ritmul si chiar dacă reuşeam mai puţine eram mult mai împăcat. Am învăţat să fiu blând cu mine atunci când ratez un obiectiv sau greşesc şi mai ales să mă concentrez pe “a fi” şi “a deveni” un om de calitate. Unul care trăieşte în echilibru şi-n armonie cu legile universale. Unul care reuşeşte să se adapteze din mers la situaţiile ivite. Unul care se acceptă aşa cum este. Unul care oferă încredere, aşteaptă încredere şi chiar asta primeşte. Unul care se simte privilegiat. Unul care este pe calea măiestriei şi oferă tot ce are mai bun.

ETAPA 4

În curs de desfăşurare…

Încă mă simt pe fundul prăpastiei însă percepţia asupra a ceea ce se întâmplă acum s-a schimbat. Distanţa până la “lumina” parcă este tot mai scurtă.

Merg înainte cu gândul de “a fi” şi “a deveni om.”


Adevăratul succes este ceea ce devii tu în timp ce obţii tot ce-ţi doreşti.(Jim Rohn)


Ceva explicaţii pentru “a fi”şi “ce om devii”.

Aceste rânduri se vor ceva mai mult decât explicaţia din dicţionar şi iau în considerare să existe definiţii mult mai bune (completează-le mai jos într-un comentariu dacă-ţi trece ceva prin cap ACUM).

“A FI” – de cele mai multe ori este o stare dată de cine eşti şi ce ai experimentat până acum.

“CE OM DEVII” – poate să fie una din cele mai importante întrebări din evoluţia ta şi are o mulţime de variabile.

Să ajungi să devii un om iubitor, care trăieşte împlinit şi-n armonie cu lumea din jur, este provocarea maximă.

“A FI OM e lucru MARE!” (Sorin Coleasca)

ce om devii

Ce este important de reţinut dacă tot ai ajuns până aici!

1. Eşti mai mult decât slujba, casa, relaţia, contul din bancă…

Acum le ai şi în clipa următoare te poţi trezi fără ele. Acum eşti sus ca imediat apoi să ajungi jos. Eşti mai mult decât rolul pe care-l joci zilnic.

Ce eşti dincolo de iluzia a ceea ce ţi se întâmplă zilnic?

Recomandare articol: http://mayhem.ro/nu-esti-jobul-tau

2. Totul este în regulă, aşa cum eşti.

Este în regulă să-ţi doreşti anumite lucruri cu condiţia să-ţi aminteşti că deja ai suficient, să-ţi doreşti iubire şi să fii iubire.

Pentru ce simţi recunoştinţă acum?!

Recomandare articol: http://entuziasm.ro/dezvoltare-personala/totul-este-regula-exact-asa-cum-esti/

3. Curaj de a fi.

Societatea şi cei din jur pun o presiune imensă pe umeri tăi. Se aşteaptă să-i urmezi orbeşte fără să comentezi sau să îndrăzneşti să faci altceva decât “norma”.


“Găseşte curajul de a fi tu însuţi, chiar dacă încă nu ştii cine eşti!” (Paulo Coelho)


4. Lumea este perfectă aşa cum este.

“Lumea este perfectă așa cum este ea. Nu are nici lipsuri și nici surplusuri. Totul se află în deplină armonie în jurul tău. Numai dacă refuzi fluxul natural ți se naște impresia că lumea ar avea probleme sau nevoia de a fi făcută mai bună.” (Cosmin Cîmpanu)

Recomandare articol: http://fiimplinit.ro/eu-nu-vreau-sa-fac-lumea-mai-buna/

5. Ai un potenţial imens care aşteaptă să iasă la iveală.

Se leagă de punctul de mai sus şi orice ai crede, este un MOTIV pentru care eşti acum aici şi citeşti aceste rânduri. Dincolo de recomandările pe care le primeşti de la cei din jur ai o intuiţie interioară care încercă să-ţi atragă atenţia şi-ţi spune încotro să te îndrepţi. O asculţi?!

Recomandare articol: http://mayhem.ro/devino-de-neoprit

6. Fii atent, observă, învaţă, leagă punctele între ele.

Acordă atenţie fiecărui eveniment din călătoria ta zilnică pe măsură ce se întâmplă, te ajută să-ţi clarifici relaţia cu tine şi cei din jur.

Fii conştient de ceea ce simţi, observă ceea ce se întâmplă în interiorul tău atunci când se întâmplă, aşa vei învăţa să te “eliberezi” din închisoarea propriei minţi.

7. Fii curios

O conversaţie la subiect mai jos.


Tudor Ş: Bun, bun…şi devenirea asta din ce rezultă? Doar stai în pat şi “devii”? Nu devi ceva sau cineva tot din ceea ce faci? Acţiune – consecinţă…

Leonard D: Poţi să devii şi din acţiune şi din non-acţiune. Acţiunea nu e o virtute atâta timp cât ai ca bază nevroza.

Viorel S: Tudor, non-acţiunea apare în meditaţie şi în observare. Nefiind implicat şi ataşat emoţional doar vei observa părţi din tine pe care le renegi şi cauţi să le reprimi. Pe mine în ultima vreme, non-acţiunea m-a ajutat mai mult decât acţiunea, înainte de a schimba sau a evolua ai nevoie să observi, să te observi, accepţi şi iubeşti aşa cum eşti (chiar şi părţile alea care crezi că-s defecte).

Leonard D: Poţi să te defineşti atât din acţiune cât şi din non-acţiune. Acţiunea de dragul acţiunii nu o să aducă rezultate pozitive. Contează omul din spate, contează energia cu care vii pe teren.


8. Contează mai puţin ceea ce faci, contează mai mult ce fel de “călător” eşti.

# Cum treci prin viaţă?
# Cum ai de gând să creşti şi pe ce bază ai de gând să faci asta?
# Cum te descurci cu ceea ce viaţa îţi scoate în cale?
# Cum îţi primeşti darurile?

Un video pe măsura acestor rânduri mai jos:

9. Frica te reţine din “A FI.”

Suntem mai ocupaţi ca oricând. Cu atâta tehnologie în jur avem impresia în permanenţă că suntem ocupaţi şi că este ceva de “făcut”. Eşti bombardat cu un volum imens de informaţii, îţi este greu să te opreşti din acumulat şi eşti nesigur cu atâtea opţiuni în jur ce este bine pentru tine.

  • Când ţi-ai ascultat ultima oară respiraţia timp de câteva minute?
  • Cât de des obişnuieşti doar să “stai” cu cei dragi şi să-ţi aminteşti de ce eşti acolo înconjurat de iubire?
  • Cât de des te opreşti să scrii ceea ce este important pentru tine (un jurnal personal de succese sau chiar un jurnal video).

Recomandare articol: http://www.lifehack.org/articles/lifestyle/fear-why-we-cant-just-be.html

10. Renunţă la garanţii.

Unul din cele mai dorite sentimente şi unul dintre cele mai false. În momentul în care te simţi în siguranţă cumva viaţa ta merge contra cursului firesc. Este ca şi cum i-ai cere unui unui copac să-şi facă asigurare de viaţă împotriva veveriţei în cazul în care aceasta îşi face adăpostul în trunchiul sau.

Orice drum ai alege să parcurgi poate să aibă riscuri mai mari sau mai mici, eşti pregătit să ţi le asumi?!

În loc de concluzie te las cu nişte rânduri de la unul din autori mei favoriţi, Rumi, o traducere aproximativă:

“Fugi de confort. Uită de siguranţă. Trăieşte acolo unde simţi frică. Distruge-ţi reputaţia. Am încercat planuri prudente prea mult timp. De acum înainte voi fi nebun.”

Cu drag,
Sorin Mihu

Citeste inca un articol pentru progresul tau:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *