Home » Evolutie » 11 Motive să renunţi la comentările răutăcioase

Este simplu să stai în fotoliu şi să începi să te dai cu părerea despre ce face vecinul de la parter, domnul “I”,  doamna “T”, politicianul “M”, fotbalistul “D” şi lista poate continua.

Stai confortabil şi eşti “deranjat” pentru că au îndrăznit să greşească, să facă o aparentă “prostie”.

Ţi-au atins o parte sensibilă şi reacţionezi imediat fără să-ţi dai seama DE CE.

Exemplu: Vizionezi meciul Simonei Halep cu Maria Sharapova şi comentezi răutacios cu privire la una dintre ele.

Comentării răutăcioase astăzi, câteva mâine şi uite aşa fără să-ţi dai seama se formează un obicei.

Cât de constructiv crezi că este acest obicei pentru tine sau cei din jur?!

Un comentariu răutăcios spus într-un moment nepotrivit şi pe un ton ridicat poate distruge o căsnicie de ani de zile, mai ales dacă atitudinea respectivă rămâne neschimbată.

O varietate de direcţii, un atac la persoană, o critică dură, vorbe dureroase, nevoia de superioritate, emoţii puternice, sunt câteva din elementele unui comentariu răutăcios.

Ce înseamnă pentru tine un asemenea scenariu?

Ai avut parte recent de aşa ceva?

În munca zilnică cu ceilalţi am observat cât de uşor este să arunci cu vorbe dureroase, cât de uşor poţi “atinge” sufletul cuiva  şi mai ales cum poţi lăsa urme adânci pe termen mediu şi lung.

Am căutat în istorie un posibil moment al apariţiei acestui fenomen şi mi-a trecut prin minte luptele gladiatorilor din arenele romane şi cum aceştia luptau până la moare pentru deliciul spectatorilor.

Chiar dacă vestea se răspândea mai mult local, mereu existau comentarii răutăcioase ale celor din tribună.

“Spartanul acela a fost viclean, a fost o victorie nedreaptă.”

“Albitrul a greşit la aceea fază.”

Apariţia mass-media şi dezvoltarea societăţii au contribuit la intensificarea acestui fenomen cu comentările răutăcioase.

Acum ai acces la o avalanşă de informaţii din toate domeniile (economice, sportive, sociale, politice, culturale, ştiinţifice, etc) şi îţi este uşor să te dai cu părerea fără să fii implicat în fenomen.

Este uşor să stai în tribună sau în faţa televizorului pe canapea şi să comentezi, să-l critici pe cel din arenă şi ceea ce face.

_______________________________________________________________________________________
“Oamenii vor avea tot timpul opiniile lor despre tine, indiferent cine eşti şi de ce eşti tu în stare.” (Leonard Dobre)
_______________________________________________________________________________________

Mai jos este o listă cu 11 motive pentru care să renunţi la comentările răutăcioase:

1. Ai un timp limitat.

24 de ore într-o zi, atâtea lucruri de făcut şi cu cât îţi petreci timpul făcând mai multe comentarii răutăcioase, cu atât îţi reduci şansa de a face lucruri extraordinare.

2. Adevărul este la mijloc

Un aspect important pe care îmi dau silinţa să mi-l amintesc de fiecare dată când apar discuţii în contradictoriu. Îmi amintesc că văd situaţia doar din perspectiva mea şi aceasta este de cele mai multe ori incompletă.

3. O relaţie de calitate cu cei care-ţi ies în cale.

Se simte atunci când vorbeşti doar despre persoanele care sunt de faţă şi o faci într-o manieră cât mai pozitivă.

Testează o perioadă înainte de a mă crede pe cuvânt.

4. Dezvoltarea sensibilităţii şi a bunului simţ.

O misiune personală zilnică, să descoperi o parte din tine cu fiecare nouă experienţă pe care o ai şi asta se întâmplă în momentul în care-ţi dai voie să testezi cât mai multe lucruri.

Cred că bunul simţ este acolo încă de la naştere, rămâne păstrat şi scos la iveală cât mai des.

5. Ai un destin măreţ.

„Fii atent la gândurile tale, pentru că ele vor fi cuvinte. Fii atent la cuvintele tale, pentru că ele vor fi fapte. Fii atent la faptele tale, pentru că ele vor deveni obiceiuri. Fii atent la obiceiurile tale, pentru că ele vor deveni caracterul tău. Fii atent la caracterul tău, pentru că el va fi destinul tău.” (Talmud)

6. Alege să fii “GLADIATOR” în locul unui “SPECTATOR”.

Acolo în arenă simţi că FACI ceva cu adevărat, acolo este cea mai mare provocare pentru tine, să-ţi arăţi potenţialul.

Asta înseamnă să găseşti acele activităţii care-ţi încântă sufletul, te fac să tresări şi aduc un plus de valoare la acest pământ.

Intersectează abilităţile tale dezvoltare cu nevoia celorlalţi pentru acel lucru, aşa apare bunăstarea financiară.

7. Un somn liniştit şi eficient.

În momentul în care eşti împăcat cu ceea ce ai făcut peste zi, cu alegerile făcute, îţi este mult mai uşor să adormi.

Regretele pentru comentările răutăcioase te pot ţine treaz şi fac rău la inimă.

8. Te poţi concentra pe tine şi evoluţia ta.

Mereu va fi ceva ce poţi face mai bine, să îmbunătăţeşti un aspect la care crezi că încă mai există potenţial.

Fie că este vorba să faci un nou curs, să deprinzi o abilitate nou, să treci un examen să te concentrezi pe tine şi ceea ce faci în detrimentul comentărilor răutăcioase cu privire la ceea ce fac ceilalţi, este una din cele mai bune căi de dezvoltare.

9. Ocazia să întâlneşti oameni de calitate

Sunt acolo, priveşte atent şi după ce îi descoperi, învaţă de la ei tot ceea poţi şi crezi că ţi se potriveşte pentru tine şi evoluţia ta.

10. Urci pe turnul evoluţiei.

Ajungi până acolo în care genialitatea şi iubirea devin elemente caracteristice fiecărei zile.

Te trezeşti cu poftă de viaţă în fiecare zi şi te bucuri pentru fiecare moment din călătoria ta.

11. Ajută-mă să aleg motivul numărul 11. Scrie-l într-un comentariu mai jos şi aşa aduci un plus de valoare la acest articol.

O soluţie care mi s-a părut foarte utilă pentru cei interesaţi să reducă din numărul comentărilor răutăcioase (via Sufi):

Înainte să deschizi gura trece vorbele tale prin aceste trei filtre:

1. Filtrul 1 – întreabă-te: “ESTE ADEVĂRAT?!”

2. Filtrul 2 – întreabă-te: “ESTE NECESAR?!”

3. Filtrul 3 – întreabă-te: “ESTE CEVA BLÂND?!”

“A-ţi împodobi purtarea cu blândeţea faţă de oameni e mult, fiindcă aici se vede cine poate uni iubire de frumos cu iubire de om.”  (EPICTET)

Cu prietenie,
Sorin Mihu

PS: Cu ce motiv ai completa lista de 11 pentru a renunţa la comentările răutăcioase?!

photo by: ultracuerpo

Citeste inca un articol pentru progresul tau:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *