Home » Evolutie » Cum durerea te trezeşte la viaţă pentru a trece la acţiune (VIDEO)

În timp ce o mulţime de oameni caută “pastila magică” şi îşi doresc să aibă un final de poveste în care eroii au trăit fericiţi eu te întreb sincer:

Poţi evita suferinţa?

Până când crezi că poţi face asta?

Eroii din povesti până să ajungă la partea de final au parte de fel şi fel de teste de la viaţă. Suferă cu adevărat şi suferinţa este o parte importantă din viaţa mea, a ta şi a tuturor.

Suferinţa ar putea fi văzută ca una dintre cele mai mari droguri posibile  pentru că deşi o detestam mergem inevitabil în direcţia ei de fiecare dată când viaţa ne aruncă ceva în cale:

  • suferim la pierderea celor dragi;
  • suferim din cauza problemelor de sănătate;
  • suferim când suntem trădaţi de cei dragi, de cei pe care-i iubim;
  • suferim când încă suntem în căutarea persoanei iubite;
  • suferim când suntem neîncrezători în noi;
  • suferim când suntem departe de vocatie;
  • suferim din cauza lipsei de prieteni.

Ceva îmi spune că ai întâlnit cel puţin una dintre ele sau chiar mai multe.

Îmi amintesc şi acum cum emoţiile mele se intensifică de fiecare dată când simt durere, de fiecare dată când pierd pe cineva drag, sau de fiecare dată când îmi mai încalc  propriile valori.

Dar te invit să priveşti în video de mai jos ceea ce am făcut recent legat de suferintă:

Sorin Mihu

PS: Intuieşti ce opţiuni ai? Eşti interesat să afli cele 2 opţiuni legate de suferinţă, un comentariu mai jos cu părerea ta ar fi mai mult decât acceptat .

photo by: CGehlen

Citeste inca un articol pentru progresul tau:

4 thoughts on “Cum durerea te trezeşte la viaţă pentru a trece la acţiune (VIDEO)

  1. Sim says:

    Sorin,

    felicitari pentru salt! e o experienta faina de tot! felicitari ca ai ales sa iti invingi temerile, e un salt urias in dezvoltarea ta si a oricui care face asta!

    teama e singurul lucru de care sa ti fie teama!

    ma bucur ca ai adus in atentie acest subiect………. de mici suntem invatati sa evitam durerea de orice fel si incercam sa alegem scurtaturi.

    insa, intotdeauna vom plati pentru o scurtatura. daca aelg sa copiez la un test pentru ca ar fi fost mai neplacut si incomod sa invat, voi plati asta cu lipsa de cunostiinte. daca aleg sa fiu sedentara si sa mananc tot ce ma taie capul fara sa fac miscare voi plati asta in probleme de sanatate.

    ma bucur ca am ajuns, printr-un proces de evolutie asa cum spui tu, sa nu mai resping durerea daca asta ma ajuta sa ma dezvolt. uneori costa, doare si e neplacut, insa consecintele sunt de nedescris!

    • sorin says:

      Simona…din nou ai adus valoare prin comentariul tau, foarte bune completarile … daca multi ani am stat pe banca cu teama in gand acum si eu am ales evolutia…chiar daca ma doare rau…la toate capitolele vietii 🙂

    • San says:

      Cat de trist! Si desi incerc sa rezleaiz cum ar fi lumea in care am fi noi insine(adica sa ne dam drumul toti in pantaloni) si recunosc ca nu mi-o doresc, regret ca eu trebuie sa imi joc rolul. Dar cum spuneai, progresul societatii genereaza regresul individului.

      • sorin says:

        In orice lucru trist exista cel mai mare dar primit de la natura…speranta si puterea de face tot ceva…puterea de a negocia cu tine si cu ce faci in acesta viata 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *