Home » Comunicare » Gândeşte în afara cutiei – alfabetul evoluţiei de la A la Z

Am ajuns la şcoală şi am început de la bastonaşe. Apoi literele pe rând până am ajuns la formule matematice foarte complicate şi paragrafe pline de termeni tehnici .

Da, aşa am început eu, aşa ai început tu şi majoritatea dintre noi.

Ai învăţat să foloseşti litere, să legi cuvinte în paragrafe, cu sens, să ai o conversaţie mai mult sau mai puţin normală şi acum faci acest lucru în mod automat, fără să mai acorzi importanţă acestui mic detaliu.

Ţi se pare că este un lucru banal de simplu, îl faci cu uşurinţă, fără să-ţi mai pese de puterea cuvintelor tale, de energia emanată de acestea.

Cum să te  mai preocupe acest detaliu, când te gândeşti cum să faci rost de mai mulţi bani, mai ales acum când ştii că se aproprie şi copilul.

Deja te gândeşti să-i oferi tot ceea ce ţie ţi-a lipsit, iar  felul cum te exprimi a intrat pe un plan secund.

Mai ales acum când ţi-ai propus să ai un an mai bun decât anul trecut, ai trecut la acţiune către ceea ce îţi doreşti?

Toate lucrurile se leagă între ele, fie că eşti de acord cu acest lucru sau mă contrazici.

Privesc la tine şi-ţi văd frustrarea în priviri. Eşti ambiţios şi vrei să dai tot ceea ce ai mai bun din tine şi totuşi simţi că eşti blocat de lumea în care trăieşti, că eşti prizonier într-o ţară…, pentru scenariile negative, priveşte la ştiri!

Îţi vine uneori să plângi, dar îţi spui că eşti o persoană puternică şi îţi interzici să faci acest lucru, doar asculţi mai mult de cei din jur decât de tine.

Unde crezi că o să ajungi în câţiva ani? Vei  putea continua în ritmul acesta “nebun” la nesfâsit?

Dă-ţi timp şi fii sincer cu tine!

Unde te vezi? Alături de cine? Făcând ce?

Cauţi baghete magice, speri să câştigi la loto?

Te opresc aici! Până ajungi să le găseşti, măcar ia în considerare să te ocupi şi de lucrurile mărunte din viaţa ta, să gândeşti în afara cutiei mai mult decât o faci acum.

Sigur poţi începe cu cuvintele pe care le foloseşti şi felul cum te exprimi în fiecare zi.

Fiecare cuvânt emană o energie şi o vibraţie aparte. Tehnologia evoluează, limbajul a evoluat şi el fără să-ţi dai seama, rămâne să faci acelaşi lucru, pentru a te alinea cu ele.

Priveşte doar la cuvintele din această lume, a “dezvoltării personale” şi vei înţelege la ce mă refer.

Încă mai eşti în ceaţă? Mai jos sunt trei exemple de cuvinte din acest vocabular, de om evoluat la care lucrez acum.

A – Asertivitate – “să fii asertiv înseamnă să spui celor din jur ce vrei, ce simţi, ce nevoi şi preferinţe ai, într-un fel care te ajută să şi obţii. Spui clar şi cu multă încredere în tine ce vrei, fără să ameninţi, fără să îl faci pe celălalt să se simtă inferior sau dispreţuit.” Pera Novacovici

E – Evoluţie – cum să lipsească acest cuvânt din vocabularul omului de succes, care caută să acţioneze către ceea ce îşi doreşte şi se îmbunătăţeşte în permanenţă. Cele 13 definiţii ale evoluţiei te pot ajuta să-ţi faci o imagine mai clară.

F – Flexibilitatea – este trăsătura care are cel mai mare impact asupra schimbării lumii în care trăim.

Acum eşti elev la cea mai înaltă scoală, de care te loveşti zi de zi şi chiar dacă ai persoane alături de tine, eşti singur în tot acest proces, cu toate emoţiile aferente (bucurie, teamă, ruşine,speranţă, ..)

Excluzând excepţiile, literele le-ai învăţat prin repetiţie, sub atenţia unui educator, care te-a ajutat să treci mai uşor peste acest proces.

Aşa înveţi şi limbajul evoluţiei, cu toate cuvintele de la A la Z, prin repetiţie, cu ajutorul meu şi al celor din jur! Facem echipa pentru a progresa împreună!

Şi totuşi cum să foloseşti în cel mai bun mod acest limbaj avansat, de oameni evoluaţi!

Pas 1. Găseşti şi contribui direct la realizarea acestui limbaj împreună cu mine, cu cele mai puternice şi reprezentative cuvinte din vocabularul tău actual;

Pas 2. Accepţi unde eşti acum şi cauţi progresul;

Pas 3. Îţi formezi obiceiul de a fi atent la cuvintele pe care le foloseşti;

Pas 4. Răspândeşti energie pozitivă prin fiecare cuvânt rostit.

Este un întreg proces de stăpânire a lucrurilor de bază şi imaginează-te că eşti o persoană pe care oricine ar vrea să o asculte, să-i absoarbă fiecare cuvânt rostit.

Fiecare cuvânt al tău să aibă un impact atât de puternic, încât persona din faţa ta, să înţeleagă instant că priveşte un om de valoare, care caută evoluţia prin faptele sale.

Crezi că acel om se va mai feri de tine pe stradă, ba va fi chiar bucuros să te întâlnească, să te asculte, să-ţi dea ultimele noutăţii din ce se poate face, pentru a deveni cea mai bună variantă a ta.

Şi totuşi ce ai de făcut acum?

Care este acel mic pas către acea persoană care atrage atenţia prin limbajul sau, de fiecare dată când intră într-o cameră plină de oameni. Plus că mă ajuţi şi pe mine să îmbunătăţesc acest vocabular al evoluţiei, pe care l-am început deja să-l aduc la viaţă.

Să scrii într-un comentariu trei dintre cele mai reprezentative cuvinte, din vocabularul tău actual şi care crezi că ar fi adecvate pentru un om care caută evoluţia.

Ar fi bine să spui şi motivele pentru care ai ales cuvintele respective, sigur rezonează şi au o importanţă maximă, pentru tine. Încurajează-i pe cei din jurul tău, să contribuie la acest mesaj şi astfel să  mergem împreună către acea  lume mai bună!

Totul începe cu primul pas şi acela este să scrii  cele trei cuvinte mai jos!!!

Sorin Mihu

Citeste inca un articol pentru progresul tau:

6 thoughts on “Gândeşte în afara cutiei – alfabetul evoluţiei de la A la Z

  1. AlexPop says:

    C – Curajul: curajul este după părerea mea trăsătura unui om de succes, a unui campion, a unui om care nu acceptă lucrurile așa cum sunt ele dacă acele lucruri nu sunt bune, a unui om care vrea să-și urmărească un vis și face pași concreți pentru a ajunge acolo. 
     
    A – Ambiția: ambiția este trăsătura oamenilor care nu se mulțumesc cu puțin, oamenilor care nu fac compromisuri, oamenilor care cred că merită ceva mai bun, a oamenilor care vor să ducă lucrurilor până la capăt. Să fii ambițios îți poate aduce foarte multe rezultate pozitive dar dacă nu ești atent poate avea și efecte negative. Nu e bine să fii ambițios la prostie. Dacă te-ai certat cu un prieten și nu vrei să te împaci cu el din ambiția de a avea dreptate ai de pierdut. 
     
    D – Dragoste: este esențială pentru a avea succes. 
     
    Cam asta este tot!

    • SorinIoan says:

      @AlexPop le-am pus la colectie cu explicatii cu tot …super, mersi pentru contributie si te anunt cand este gata 😉
       
      PS: Am sa te mentionez la cei care au contribui la vocabular 😉

  2. ElvisClaudiu says:

    CANd  STABILESC CU O ANUMITA PERSOANA CEVA, IMI PALCE SA-I ZIC LA SFARSIT:
    -Perfect!
    Consider ca da o estetica mai faina limbii romane.
    Succes! -mi se pare o exclamatie perfecta pentru a face o urare de bine cuiva.
    Stima !- un cuvant ce arata respectul  tau fata de o persoana !

  3. […] acolo pe grup, reprezentanţi din multe zone ale ţării şi asta mă încântă!! —descopăr articole frumos scrise, oameni care se străduie să construiască ceva, să împărtăşească şi aşa cum văd eu, asta […]

  4. Ora Exacta says:

    Acest articol, (Gândeşte în afara cutiei) merita distribuit tuturor!

Leave a Reply to AlexPop Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *