Home » Evolutie » Despre câtă lume ai în jurul tău interesată de propria dezvoltare. Unu, doi, zece sau mai mulţi…

Luna ianuarie şi prima parte a lui februarie a avut o direcţionare principală, socializare la maxim.

Care a fost provocarea ta principală în acest început de an?

Îţi mai aminteşti ce ţi-ai propus (dorinţe/obiective…)?

A mea a fost să cunosc cât mai multă lume. Asta a implicat să particip la cursuri şi evenimente care mi-au atras atenţia şi am considerat că-mi aduc un plus de valoare.

Am ajuns la evenimente de business, de networking, de ţinut discursuri în public, Toastmasters, stabilirea obiectivelor sau chiar un workshop de întinerire prin respiraţie.

Am avut ocazia să cunosc destul de multă lume şi să-mi întăresc convingerea că există oameni de calitate.

Incredibil, dar adevărat.

Sunt acolo, rămâne să priveşti atenţi şi să-i descoperi pe fiecare în parte. Wink

Pentru a duce experimental mai departe am pus întrebarea din titlu şi pe pagina de facebook. Eram curios să văd percepţia celor din comunitate cu privire la oameni de calitate din viaţa lor.

8 dintre răspunsurile care mi-au atras atenţia:

1. George – toţi, au înnebunit romanii, la mine se întâmplă un fenomen bizar, mă întâlnesc cu oameni care nu i-am mai văzut de ani buni, şi îmi spun că îşi dau demisia, din una în alta se ajunge la discuţia că s-au apucat de psihologie şi dezvoltare personală, acum 2 zile am păţit-o iară, cred că e o viroză care pluteşte în aer :))

2. Marius – nici unul.

3. Ştefan – biroul este plin de persoane, însă nici una dintre acestea nu este interesată de propria dezvoltare. poate să obţină mai mulţi bani, sau mai multe beneficii, sau îmbunătăţiri în diversele planuri ale vieţii, da, îşi doresc, însă nici unul dintre ei nu caută această schimbare în primul rând la ei înşişi, la sistemul lor de valori, la obiceiurile lor şamd.

4. Violette – 99.99% Asta pentru că eu mi-am dorit asta, eu i-am atras, eu am creat mediul ăsta.

5. Robert – Deocamdată..nimeni..poate pentru că sunt relativ mai tânăr şi am prieteni mai mici sau egali de vârstă care probabil sunt prea orbiţi şi blocaţi în paradigmele lor (cum am fost şi eu de altfel până acum câteva luni)…doar ce sunt la început..dar pe viitor sunt sigur că faptele vor vorbi de la sine şi vor vedea şi ei fără să le arăt cu degetul ce înseamnă dezvoltare personală…

6. Ioana – Destui..cine se aseamănă se găseşte eventually.

lume

7. Vasile – Este o întrebare la care nu ştiu cât de concret se poate răspunde, pentru că în primul rând eu sunt cel care mă interesează dezvoltarea pesonală în nume propriu cât despre cei din jur aş dori să văd concret oamenii care trec la acţiune şi încep dezvoltarea personală, dar nu toţi oamenii sunt deschişi, receptivi şi totodată pregătiţi de schimbarea care o produce această stare de evoluţie pe toate segmentele umanităţii şi prin urmare eu îmi fac datoria să le spun ce am făcut şi fac în continuare când sunt întrebat cum am reuşit să ating anumite praguri sau bariere care apar în viaţa noastră, restul le aparţine tuturor de a lua sau nu decizia de a crea o schimbare în tot ce ţine despre sinele nostru.

Important este să fim deschişi şi receptivi şi să primim totul aşa cum ne este dat pentru evoluţia şi binele nostru cel mai mare

8. Mirela – Există o categorie interesată de dezvoltare. Dar în general care e bun vrea şi mai mult, care nu – nu vrea nimic. Se simte bine aşa cum e. Eu îi analizez pe toţi. Şi învăţ permanent.

Fiecare răspuns reflectă o parte de adevăr şi scoate în evidenţă aspecte importante legate de raportarea la ceilalţi şi la gradul în implicare în evoluţia personală.

Glumeam cu George şi spuneam că toţi, românii au luat “pastila roşie” şi că cineva împarte pastile roşii pe la colţuri.

Prin “pastila roşie” mă refer la o scenă celebră dintr-un film, Matrix, în care eroul principal, Neo, este pus în situaţia de a face o alegere (poţi viziona scena aici).

Concluziile mele după acest mic experiment.

lumea pe diagonala

# Cele 4 categorii de persoane, despre care vorbeam într-un articol anterior, sunt mai evidente ca oricând.

# Mult timp am crezut că sunt singur în acest proces însă pe parcurs am învins această convingere limitativă, motiv pentru care am avut ocazia să întâlnesc oameni de calitate şi din ce în ce mai mulţi.

# Aparent s-ar putea să-i vezi pe cei din jurul tău dezinteresaţi, în opoziţie cu tine care citeşti, te educi, te joci cu obiceiurile şi îţi formezi noi ritualuri însă mama natură se asigură de fiecare dată că îi trimite semnalele fiecăruia să se “trezească”.

Uneori aceste semnale pot veni sub forma unei dureri (o despărţire, o boală, un necaz în familie) sau sub forma unei bucuri (devii un părinte, o căsătorie, descoperirea unei vocaţii).

Important este să recunoşti semnalele, să mergi în direcţia lor şi să-i atragi.

# În fiecare din noi există un “nemulţumit” cu ce are şi care îsi doreşte mai bine, mai mult şi împlinire.

# Principiul oglindirii funcţionează la maxim, cei din jurul tău sunt nişte reflecţii ale tale care-ţi spun şi te învaţă lecţii valoroase pentru evoluţia ta.

# Evoluţia este un mesaj universal, este o mişcare în toate colţurile pământului ca dovadă rata crescută de conştientizare a ceea ce se întâmplă în acest moment ascunsă aparent sunt o “criză identitară”.

# Este o delimitare fină între un “adormit” şi cineva care crede în propriul progres şi cum credinţa este ceva interior, greu de descris în cuvinte fiecare ajunge la ea la momentul potrivit.

# Comparaţia cu cei aparent ignoranţi sau cu cei care te critică pentru că te întâlneşti din nou cu “grupul” (am auzit chiar numele de “sectă”) este inutilă, face doar rău.

# Apar din ce în ce mai mulţi lideri adevăraţi, oameni de calitate înaltă care transmit un mesaj puternic în lume.

“Unii oameni sunt ca acele corăbii, care doar în fundul mării îşi găsesc liniştea.” (Valeriu Butulescu)

Mă opresc cu concluziile şi te întreb şi pe tine câtă lume ai în jurul tău interesată de propria dezvoltare? Unu, doi, zece sau mai mulţi şi cum te simţi în privinţa lor?

Curaj maxim,
Sorin Mihu

Sursă foto: deviantart (1) (2) (3)

Citeste inca un articol pentru progresul tau:

5 paşi pentru a te elibera din închisoarea propriei minţi (VIDEO)
Urmăreşte deciziile pe care le iei în momentele tensionate...
7 intenţii la început de an sau cum îţi creezi realitatea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *