Home » Evolutie » Unica şi singura dorinţă la început de an!

Stăteam de vorbă cu o bună prietenă, în faţa unui magazin, când mi-am dat seama de ceva:

“Toată lumea caută mărimea potrivită.”

Fie că este vorba de o pereche de pantofi, care să se asorteze cu rochia din seara de revelion, o cămaşă în carouri sau un simplu papion, ai o varietate de culori şi mărimi la dispoziţie.

Este evident: cu cât ai mai multe opţiuni, cu atât mai greu îţi este să alegi.

Este uşor de înţeles. Îţi doreşti rochia “perfectă”, să se potrivească la corpul tău atipic, să te pună în valoare şi să atragi atenţia celor din jur.

Dacă cu rochia sau cu cămaşa te poţi scoate repede plătind preţul, când este vorba despre o “dorinţă” la final de an, lucrurile iau altă direcţie.

Este uşor de înţeles şi aici. Ţi se spune mai devreme sau mai târziu să-ţi stabileşti nişte “obiective” şi să te ţii de ele, asemenea unui căpitan de vas care merge până la capăt. Ţi se spune să visezi măreţ sau să-ţi alegi nişte “obiective SMART” şi să le urmezi.

Te poţi doar gândi la ele sau poţi chiar să le notezi într-o agendă/ aplicaţie pe telefonul tău “deştept” ( a doua variantă se spune că este mult mai indicată).

Fie că este vorba de bla, bla, bla, de mai multă sănătate, de evoluţia perfectă sau să te laşi pe mâna conştiinţei tale divine, aceste rânduri atrag atenţia asupra unui aspect important:

“Un Nou An începe în fiecare zi!”

Dar despre acest subiect am vorbit deja în articolul de AICI.

Merg mai departe, dincolo de individualitatea şi trăsăturile tale specifice, ţine cont de afirmaţia de mai jos (via Leo – o adevărată sursa de înţelepciune):

“Aceasta este UNICA şi singura dorinţă de Anul Nou: Am hotărât să nu-mi pun nici o dorinţă, pentru că toate acestea sunt restricţionări ale viitorului.” (Osho)

După cele citite mai sus ce “dorinţă” mai ai pentru noul an?!

Sorin Mihu

PS: Într-o lume cu atâtea schimbări şi una în care tu eşti într-o permanentă dezvoltare, nu poţi garanta că la anul pe vremea aceasta vei avea aceeaşi listă de dorinţe, pe care crezi că le ai ACUM.

Citeste inca un articol pentru progresul tau:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *